Nu m-am putut abtine... Figura din oglinda ma privea cu un aer cel putin sfidator... a trebuit sa o plesnesc!
Apoi calm ..un calm ciudat picura prin rana deschisa si, desi mi-e teama de sange ..am lasat sa imi picure cateva lacrimi peste tristete.
In secunda urmatoare, perfect lucid, imi spalam pielea sfasiata si ma priveam printre cioburile imprastiate pe podea. Mi-am zambit cu o mie de buze, dintre miile de euri ascunse sub miile de masti albastre. Relativ, cu un aer de fizician mort, timpul mi se parea extins dincolo de hotarele perceptibilului. Eram un moment, iar momentul care eram eu ma privea dintr-o noua oglinda.
M-am retras. Ranile s-au inchis rapid. Cioburile au ramas sub piele. Le simt! Alearga de ceva vreme si imi sfasie venele in drumul catre ... Cunostintele mele vagi de anatomie ma fac sa imi pierd sirul ideilor..Din nou raman blocat, privesc la mine din mine prin ochiul privind oglinda, si rana, si lacrimile, si pielea sub care cioburile alearga ... si cad.
Mi-e cunoscuta muzica pe care o simt insinuandu-se... tic-tac, tic-tac... obsesiv, ma anunta ca exista o vreme propice tacerii. Si tac!
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
si tic tac
Hm, un gest iconoclast…Sa fie revolta, sa fie neputere? Nuu, e pura luciditate, un act premeditat, dar nu de ratiune. Ea te tradeaza, nu mai recunoaste drumul sangelui…Doar memoria afectiva stie ca sangele se roteste intr-un cerc fara sens, plecand si intorcandu-se mereu in acelasi punct: spre inima. Acolo se duc cioburile…Acolo se aduna reziduurile, pe care mai apoi mintea se lupta sa le evacueze cu o masura imposibil de inteles pentru noi si imposibil de cuprins: “timpul”.
Trimiteţi un comentariu